Plastelină aromată

Pentru că se apropie 1 Iunie, Ziua Internațională a Copilului vă propun o activitate distractivă și creativă pe care o puteți face împreunul cu cel mic chiar acasă.

Vă provoc să încercați o rețetă de plastelină aromată cu uleiuri esențiale făcută în casă împreună cu piticul din dotare 😊. Rețeta este una foarte simplă și 100% naturală și aș putea să spun că este și ieftină și ușor de făcut.

Este gata în 5 minute!

Toată lumea are în casă o cană de făina, un pic de sare, apă, puțin ulei și câteva condimente pentru a da și culoare plastelinei. Acum că tot sunt la modă uleiurile esențiale sunt convinsă că avem prin casă și ceva arome, pentru a face o plastelină aromată.

Să ne apucăm de treabă zic!

Avem nevoie de o ceașcă de faină alba, o jumătate de ceașcă cu sare fină, aproximativ jumătate de ceașcă cu apă, 2 – 3 linguri de ulei, pigmenți naturali și opțional uleiuri esențiale.

Mai avem nevoie de un bol în care vom pune faină și sarea pe care le amestecăm bine, apoi adaugăm apa, puțin câte puțin și frământăm până când aluatul ajunge la consistența dorită.

În caz că ați turnat prea multă apă nu vă speriați, mai adaugați puțină faină 😊. După ce am obținut aluatul dorit adăugăm uleiul. Uleiul va face aluatul să nu mai fie lipicios și se va curața foarte ușor de pe degețele.

Acum urmează partea artistică! Colorăm plastelină!!

Puteți folosi din condimentele pe care le aveți acasă: turmeric, scorțișoară, pudră de cacao, curry, boia de ardei, atenție să fie dulce!

Din boia de ardei puteți obține roșu sau roz, din turmeric / curry obțineți galben / portocaliu, maro din scorțișoară, sau pudră de cacao, verde din sucul de la câteva frunze de spanac, albastru cu puțin suc de afine, mov cu suc de mure și vă las pe voi mai departe 😊. Dacă nu aveți plastelina poate să rămână albă!

Acum că plastelina este frumos colorată o putem trasforma în plastelină aromată folosind uleiuri esențiale. Astfel micuții pot beneficia și de proprietățile uleiurilor modelând plastelina.

Pentru a adăuga uleiurile modelați plastelina și faceți o bilă cu o gaură în centru. Adăugați câteva picături de ulei esențial si frământați bine.

Puteți folosi uleiul esențial de lavandă, mentă, portocale, lămâie sau ce aroma aveți acasă.

Dacă doriți să refolosiți plastelina trebuie sa o păstrați în punguțe închise bine sau în cutiuțe cu capac, sau chiar și în borcănele cu capac. Dacă nu are contact cu aerul ea rămâne moale și ușor de modelat.

Dacă se întâmplă ca plastelina să îți piardă elasticitatea puteți adauga câteva picături de apă și un strop de ulei si frământați puțin până obțineți o plastelină moale și elastică.

În jocurile voastre puteți adăuga un plus de stimulare senzorială adăugând în plastelină orez, cuscus, semnițe de mac, semințe de susan, coriandru, rumeguș, nisip, sclipici, etc.

Distracție plăcută vă doresc! 😊

Adaugă comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *