Tu știi ce tip de ten ai?

Apar noi și noi produse cosmetice, tratamente, multe cu denumiri complicate sau care promit rezultate miraculoase imediat. Unele chiar fac ce promit, altele mai puțin. Dar de multe ori, din cauză că alegem greșit produsul, se întâmplă să nu aibă rezultat sau mai rău, să nu fie benefic deloc tenului.

Tu știi ce tip de ten ai? Ce produse ar trebui să folosești, ai o rutină de îngrijire?

Ca să venim în întâmpinarea nevoilor, am făcut un mic test care să te ajute să înțelegi care e tipul tenului tău. Apoi verifică dacă produsele pe care le folosești sunt potrivite pentru tine.

Dar pentru că și pielea trece prin schimbări, pe masură ce ne maturizăm, sau doar la trecerea de la un anotimp la altul, e bine să revizuiești acest test regulat.

Cu toate ne dorim să avem ten normal, luminos, ferm, uniform. Uneori însă nu putem face prea mult ca să ajungem acolo.

Factorii ereditari sunt foarte importanți, la fel cum e și culoarea tenului sau predispoziția către anumite probleme ale pielii. Putem afla aceste detalii observând tenul femeilor din familia noastră, a mamei, a bunicii. De exemplu, dacă mama ta a avut întotdeaua probleme cu arsurile solare, ar fi bine să iei măsuri de precauție din timp.

Însă așa cum e cu toate aspectele sănătății, și sănătatea pielii e dată de stilul de viață, dieta, rutina de îngrijire. Tipul tenului se poate schimba de-a lungul timpului, cel mai mult în perioade de schimbări hormonale cum ar fi adolescența, în timpul sarcinii și menopauzei. Multe cliente care au avut tenul normal, se plâng că odată ajunse la menopauză tenul a devenit foarte uscat. E momentul să revizuiască întreaga rutină de îngrijire și produsele folosite.

Pielea răspunde la tot ce se întamplă în interior și în exterior. Poți ajunge să ai pielea sensibilă din cauza unui aliment care poate fi alergen puternic sau din cauza unor ingrediente iritante din produsele cosmetice. În astfel de momente ne uităm cu atenție la ingredientele produselor pe care le folosim. Ce e minunat cu cele naturale e ca nu au chimicale agresive cu pielea și nu produc sensibilitate.

Produse Naturale Aromaterre

Dacă ai întrebări sau nelămuriri, cu drag iți stau la dispoziție!

Vero

Adaugă comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *